Tag Archives: crestere

Albania vrea sa profite de criza greceasca

Tot se afla in apropiere iar lucrurile in Grecia nu par a se imbunatati. Asa ca  albanezii “saritori” vor sa-si ajute vecinii, sa le gazduiasca o parte din turisti :). Au si cu ce pentru ca Albania, desi a trecut prin momente foarte dificile in istoria sa, pare sa se fi linistit si are un potential turistic deosebit. In plus, tara e prea putin cunoscuta in intreaga lume, desi are o zona de coasta interesanta cu numeroase insule, peisaje diverse, munti,  castele si fortarete antice. Pentru multi dintre turistii din toata lumea, Albania e unul dintre putinele locuri ramase neatinse din Europa, un loc ferit de globalizare, poluare si de degradarea peisajului natural. Asta nu inseamna ca nu si-au construit si ei hoteluri si statiuni moderne cu care sa-si primeasca turistii cum se cuvine.

Din cauza faptului ca grecii trec acum prin momente dificile din punct de vedere economic, albanezii resimt si efectele negative ale acestei situatii, nu numai cresterea numarului de turisti. Partea proasta e ca peste 500.000 de albanezi lucreaza in industria turistica din Grecia iar o parte dintre ei se intorc acum acasa, ramasi fara locuri de munca si implicit fara venituri. Desi partea buna e ca Albania va avea acum personal bine pregatit in domeniul ospitalitatii, nu se stie cati dintre acestia vor putea fi asimilati in turismul albanez si cati vor ramane in continuare pe drumuri.

Eruptia vulcanului din Islanda – prilej de vacanta

httpv://www.youtube.com/watch?v=tGPD_0SCDp4

Ceea ce speriase acum cateva zile o tara intreaga, eruptia vulcanului Fimmvorduhals de pe ghetarul Eyjafjallajokull din Islanda, s-a transformat astazi intr-un magnet pentru turistii din toata lumea care profita si viziteaza Islanda pentru a vedea live spectaculosul eveniment.

Hotelierii din zona sunt si ei extrem de incantati pentru ca afacerile le merg mai bine ca niciodata si se roaga ca eruptia sa dureze cat mai mult pentru a avea localurile pline. Intr-adevar, asa cum se lauda ei, sunt putine restaurante de 4 stele care iti pot oferi o cina si o priveliste spectaculoasa a unei eruptii vulcanice. Mai mult, hotelierii au inceput deja sa puna la dispozitia clientilor elicoptere care zboara deasupra vulcanului.

Acesta a intrat in eruptie acum o saptamana, cand peste 500 de persoane au fost evacuate din zona. Desi geologii nu pot indica cu precizie data cand eruptia va lua sfarsit, localnicilor li s-a permis intoarcerea la casele lor. Mai mult, de marti a inceput si cresterea simtitoare a numarului de turisti din zona. Se pare ca s-a deschis chiar un traseu montan pe care se poate ajunge in apropierea ghetarului iar Reykjavik Excursions ofera excursii cu autocarul pentru cei dornici sa vada un asemenea fenomen.