Tag Archives: strategie

Noua moda a turismului ecologic

Din ce in ce mai multe hoteluri din intreaga lume incearca sa se adapteze curentului ecologist, din dorinta de a se alatura acestui nou val si de a atrage un nou segment al turistilor. Specialistii spun ca totul nu e decat o strategie de marketing si ca de fapt ei spera ca manifestarea acestei “griji fata de mediu” le va putea aduce un profit mai mare si un numar mai mare de turisti.

Hotelurile incearca sa ofere cat mai multe produse ecologice, care sunt insa foarte scumpe. Toate acestea in contextul crizei economice nu vor avea efectul scontat, acela de a creste in mod spectaculos profiturile. Mai ales in conditiile in care gradul de ocupare a camerelor in hoteluri a scazut in toata lumea si hotelurile de lux se confrunta cu dificultati tot mai mari.

De fapt, inca nu se poate vorbi de initiative ecologice autentice pentru ca nu exista educatia necesara. Managerii hotelurilor nu stiu sa evalueze impactul pe care afacerea lor il are asupra mediului si, in consecinta, nu pot adopta masuri care sa fie, intr-adevar, indreptate spre protectia mediului.