Destinatii Europene

REDUCERE CIRCUIT INDIA TRIUNGHIUL DE AUR 13 ZILE

Categorie Oferta:
Destinatii Internationale
Tip Oferta Turism:
Circuit
Durata:
13 zile
Valabilitate Oferta:
14/10/2016 - 14/10/2016
Pret Total:
1555 € (119.62€/zi)

Locatie/ Locatii Oferta Turism:

Agrement, Servicii, Facilitati:

Descriere Oferta Turistica:

SERVICII INCLUSE
Bilet de avion Bucureşti –Delhi zbor Lufthansa, via Munchen si Colombo- Bucureşti, zbor Austrian Airlines via Viena (orarul de zbor se poate modifica).
transport cu autocar/ microbuz cu climatizare, la dispozitie conform programului;
12 cazări cu demipensiune (mic dejun + cina) în hoteluri de 4* ;
Transferurile, tururile si excursiile mentionate in program;
Plimbare cu elefantii (sau ca alternativa cu jeep-uri) la fortul Amber in Jaipur;
Vizita la Orfelinatul de Elefanti din Pinnawela – Sri Lanka;
Taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate in program;
Ghizi locali;
Conducator de grup roman

SERVICII NEINCLUSE
taxe de aeroport si zboruri locale 450 € ;
taxa de viza + procesare acte pentru India 50 €;
taxa de viza pentru Sri Lanka 25€;
bacsis 55 €;
asigurarea medicala si cea storno;
taxe foto + video locale (se achita optional la fata locului).

PROGRAM
Circuit India Triunghiul de Aur 13 zile

Ziua 1. 14.10.2016 BUCURESTI – DELHI

Prezentare in aeroportul Otopeni la ora 04:00 pentru zbor Bucuresti–Delhi via Munchen cu compania Lufthansa. In jurul orelor 23.00 aterizare la Delhi, capitala Indiei. Suntem intampinati de ghidul local. Transfer la hotel si cazare la hotel 4*.

Ziua 2. 15.10.2016 DELHI

Dupa un somn odihnitor si servirea micului dejun, insotiti de ghidul local, incepem vizita in Delhi cu orasul vechi, cu ziduri fortificate din sec. XVII, unde vizitam Jama Majid, cea mai mare moschee din India, construita in 1656. Ne indreptam spre Chandani Chowk, odinioara centrul orasului Delhi, o piata exotica si pitoreasca, plina de bazare, magazine si diverse ateliere, apoi ajungem la Red Fort (Fortul Rosu), cel mai important monument al orasului si palat al Imperiului Mughal construit de catre Shah Jehan in anul 1648. Vizita noastra continua cu New Delhi, oras planificat și construit pentru a deveni capitala incepand din anul 1911 si care a continuat sa fie capitala și dupa retragerea trupelor britanice. Se viziteaza Rhaj Ghat, memorial inchinat lui Mahtma Ghani, considerat Tatal Natiunii, o platforma de marmura neagra care marcheaza locul unde la 31.01.1948 a avut loc ceremonia de incinerare a ramasitelor pamantesti ale conducatorului. Continuam cu Indian Gate (Poarta Indiei), memorial construit in 1931 si dedicat eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial si in Razboaiele Afgane, Rashtrapati Bhawan (Palatul Prezindential), construit in 1931, dar pana in 1950 a servit drept resedinta pentru Guvernatorul General la Indiei Britanice, Mormantul imparatului Mogul Humayum construit in 1562 si inclus in patrimoniul UNESCO inca din 1993, este una din primele constructii ale stilului arhitectural Mughal. Programul de vizita in Delhi se incheie cu Minaretul Qutub, a carui inaltime de 72 m il plaseaza pe primul loc in lume intre cele mai inalte minarete din caramida din lume. A fost construit in 1206 de catre Qutub-ud-din- Aybak iar azi face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.

Ziua 3. 10.2016 DELHI – JAIPUR

Mic dejun. Plecare spre capitala Rajahstanului, Jaipur, cunoscut ca „orasul roz”, culoare data cladirilor orasului cu ocazia vizitei din anul 1886 a printului Albert. Orasul a fost fondat in 1728 de catre Maharaja Sawai Jai Singh II, conducatorul fortului Amber, iar cele 9 sectoare in care este impartit, simbolizeaza cele 9 diviziuni ale universului. Sosire si cazare la Jaipur la hotel 4*. Pentru amatorii de shopping ne deplasam in Bazarul Bapu (cel mai indicat loc de unde puteti achizitiona imbracaminte traditionala si produse unicat realizate manual) si respectiv in Bazaru Johari, renumita piata de unde oameni din toata lumea vin sa cumpere bijuterii realizate manual. Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.

Ziua 4. 17.10.2016 JAIPUR – FATEHPUR SIKRI – AGRA

Mic dejun. Incepem vizita dimineata devreme la Fortul Amber, avand inclusa si o plimbare cu elefantii (sau ca alternativa cu jeep-uri). Fortul este un exemplu clasic al arhitecturii specifice zonei Rajasthanului, ascunzand in interior o frumusete de neegalat. Continuam apoi cu Hawa Mahal (Palatul Vanturilor) care a fost construit in 1799 de catre maharajahul Sawai Pratap Singh ca parte din Palatul Orașului cu funcția de zenana – camera a femeilor din harem. Funcția inițiala a palatului era de a permite femeilor din harem de a observa viața cotidiana de pe strada fara ca ele sa poata fi vazute. Palatul are cinci niveluri, cele superioare mai puțin extinse ceea ce ii da forma piramidala cladirii. Este construit din gresie roșie și roz, iar decorațiunile sunt formate din ghips. Fațada principala, cea care da la strada, are 953 ferestre mici prin care vantul patrunde și astfel cladirea se menține racoroasa tot timpul chiar și in zilele calduroase de vara. In incheierea vizitei in Jaipur ne oprim mai intai la City Palace (Palatul Maharajahului), in centrul orasului vechi, o imbinare perfecta intre arta Rajahstani si cea Mughal, impartit in mai multe curti interioare, gradini si cladiri, din care o parte s-au transformat in muzeu iar in cealalta parte serveste inca drept resedinta pentru familia regala din Jaipur si continuam cu Jantar Matar, cel mai mare din cele cinci observatoare astronomice construite in secolul al XVIII-lea. Cazare si cina la acelasi hotel din Jaipur.

Ziua 5. 18.10.2016 JAIPUR – FATEHPUR SIKRI – AGRA

Mic dejun. Deplasare spre Agra. Pe traseu vom vizita Fatehpur Sikri (Orasul Victoriei), fosta capitala a Imperiului Mogul, construita in timpul domniei lui Akbar, in anul 1569. Insa dupa numai 14 ani orasul a fost parasit datorita lipsei severe de apa. Vizitam complexul rezidential al Imparatului Akbar si Moscheea Jama Masjid cu mormantul sfantului sufist Salim Chisti. Seara sosire si cazare in Agra la hotel 4*. Cina.

Ziua 6. 10.2016 TAJ MAHAL – DELHI

Mic dejun. Incepem ziua cu vizita la Taj Mahal (eternul monument al dragostei), o constructie “emblema” pentru India, realizata din marmura alba la ordinul Sahului Jahan in memoria sotiei sale Mumtaz Mahal, constructie inceputa in 1631 si finalizata dupa 22 de ani. Continuam cu vizita la Fortul din Agra, un edificiu impozant realizat din calcar rosu care adaposteste in interior Palatul Jahangir, gradini si doua moschei. Fortul a ramas o marturie a grandorii si puterii pe care mogulii au avut-o candva. Ne indreptam apoi spre Mausouleul Marelui Vizir Itimad- Ud Daula, socrul Sahului Jahangir. Dupa amiaza plecare spre Delhi cu vizita pe traseu la Sikandra, la Mausoleul Imparatului Akbar cel mai important dintre conducatorii Moguli. Mausoleul a fost inceput chiar de Akbar, dar a fost finalizat de fiul acestuia, Sahul Jahangir. Seara, sosire la hotel 4* in Delhi pentru cina si cazare.

Ziua 7. 20.10.2016 DELHI –COLOMBO

Mic dejun. Transfer la aeroport si zbor spre Colombo. Dupa aterizare si formalitatile de frontiera, intalnire cu ghidul local. Transfer la hotel 4* in Colombo pentru cazare si cina.

Ziua 8. 21.10.2016 COLOMBO – ANURADHAPURA – TEMPLUL DAMBULLA

Mic dejun. Plecare spre Dambulla. Pe traseu vizitam Anuradhapura, una din fostele capitale antice din Sri Lanka. In perioada de maxima inflorire, orasul a fost unul dintre cele mai stabile si durabile din Asia de Sud, fiind considerat oras sacru in lumea budista, azi este inclus in patrimoniul universal UNESCO. Ajungem in Dambulla, oras renumit pentru impresionantul complex de temple, din care cel mai bine conservat templu este construit in interiorul unei pesteri ce adposteste peste 150 de statuete reprezentand-ul pe Buddha, alaturi de alte zeitati. Transfer la hotel. Cina si cazare la hotel 4* in Dambula.

Ziua 9. 22.10.2016 DAMBULLA – POLONNARUWA – DAMBULLA

Mic dejun. Plecare spre Polonnaruwa a doua capitala din Sri Lanka, declarata capitala in 1070, in incercarea de unire a tarii, dupa distrugerea Anuradhapurei din 993. Aici se pot vizita ruinele Palatului Regal si Gal Viharaya sau Manastirea de Piatra, locul unde 3 statui reprezentand-ul pe Buddha in trei pozitii diferita : “in picioare” , “in pozitia de rugaciune” si respectiv “culcat”, au fost sapate direct intr-o singura bucata mare de piatra. In cursul dupa-amiezii intoarcere la acelasi hotel din Dambulla. Cazare si cina.

Ziua 10. 23.10.2016 DAMBULLA – SIGIRIYA – PINNAWELLA – BENTOTA

Mic dejun. Ne deplasam spre Sigiriya (Stanca Leului) care a fost pentru o scurta perioada capitala Sri Lankai medievale. Orasul este construit din piatra masiva si este impodobit in interior cu fresce, fiind folosita ca refugiu de catre calugarii budisti din secolul al III-lea i.Hr. La baza stancii omonime a fost construit un complex de gradini, bazine si fantani, locatia devenind faimoasa in toata lumea, fiind inclusa in lista patrimoniului universal UNESCO. Plecare spre Bentota. Pe traseu, vizitam Orfelinatul pentru Elefanti de la Pinnawella, infiintat in 1957 pe malul raului Maha Oya. Elementul de atractie al parcului este hranirea „micutilor”elefantei cu biberoane uriase cu lapte. Sosire si cazare la hotel 4* in Bentota.

Ziua 11. 24.10.2016 BENTOTA – plaja si relaxare

Mic dejun. Program liber in statiune pentru plaja si diverse activitati. Cina la hotel.

Ziua 12. 25.10.2016 BENTOTA

Mic dejun. Program liber in statiune pentru plaja si diverse activitati. Cina la hotel.

Ziua 13. 26.10.2016 BENTOTA – COLOMBO – BUCURESTI

Dimineata devrem transfer la aeroportul din Colombo pentru zborul spre Bucuresti, via Viena. Sosire in Viena in cursul dupa amiezii. Imbarcare pentru zborul catre Bucuresti unde sosirea se va face in jurul orelor 20.10.

ORAR ZBOR –

COMPANIA LUFTHANSA

Bucuresti -Otopeni decolare 06.10 Aterizare Munchen 07.10
Munchen decolare 09.05 Aterizare Delhi 16.00

COMPANIA AUSTRIAN AIRLINES

Colombo decolare 09.05 Aterizare Viena 16.00
Viena decolare 17.35 Aterizare Otopeni 20.10

Hoteluri utilizate in acest circuit

Delhi – Hotel

Note:

  • Tarifele sunt exprimate in EUR/persoana/circuit

Formular de Rezervare Oferta de Turism:

Nume: Tel:
Email:    
intre: (zz/ll/aaaa) si: (zz/ll/aaaa)
Nr.Adulti: Nr. Copii
Mentiuni:
     

Poze Asociate acestei Oferte de Turism

Contacteaza Agentie: BAVARIA TOUR