Tag Archives: turism

Observatorul Astronomic din Galati – cel mai modern din tara

Ieri a avut loc inaugurarea pentru public a Observatorului Astronomic si Planetariului de la Galati, cel mai modern din tara. Toata aparatura este de ultima generatie , intregul proiect desfasurandu-se din fonduri europene, in cadrul Programului de Vecinatate Romania – Republica Moldova.

Se doreste astfel, prin intermediul acestui proiect, dezvoltarea turismului educational transfrontalier la granita dintre cele doua tari dar si cooperarea intre state in domeniul astronomiei.

La Observatorul de la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii din Galati se vor organiza observatii astronomice cu publicul iar in interiorul Planetariului vor fi proiectate atat imaginile captate de telescop cat filme care vor initia publicul in tainele astronomiei.

Cel mai luxos tren din India

[imagebrowser id=49]

Pentru toti cei care se tem ori s-au saturat de aglomeratia si mizeria de pe strazile sau din autobuzele din India pot opta pentru o calatorie demna de un maharajah. Acest lucru este posibil odata cu lansarea celui mai luxos si mai scump tren din India, Maharajas’ Express unde o noapte costa cel putin 800 de dolari. Trenul si-a inceput prima calatorie sambata, avand ca punct de plecare Calcutta si ca destinatie New Delhi.

Numarul maxim de pasageri pe care il poate transporta este de 84 iar printre facilitatile pe care le ofera se numara baile private, plasmele, 2 restaurante – unul indian si unul cu specific occidental, un bar si o punte de observare. Preturile incep de la 800 de dolari pentru o cabina standard si ajung la 2.500 de dolari pentru apartamentul prezidential. Acesta ocupa un vagon intreg si include doua compartimente cu paturi duble si o baie cu cada :) .

Noul express se alatura unui grup de trenuri de lux din India, care insa au dezavatajul de a fi limitate ca traseu numai pe teritoriul unui stat. Maharajas’ Express va strabate toata India fiind o optiune confortabila pentru a vedea tara, avand opriri in Varanasi, in Agra, la Taj Mahal sau in Mumbai.

httpv://www.youtube.com/watch?v=O9SFGWOF0AQ

Muzeul Luvru, Abu Dhabi

httpv://www.youtube.com/watch?v=x0chVI9opzo

Licitatia pentru constructia unei ramuri a Muzeului Luvru in Abu Dhabi a fost astazi deschisa de Agentia Nationala de Dezvoltare a Turismului din emiratul arab. Da, ati inteles bine. Daca pana acum Dubai-ul era fruntas la capitolele inovatie, constructii si turism, s-ar putea ca ierarhia sa se schimbe.

Emiratul Abu Dhabi va gazdui pe insula Saadiyat (in traducere “insula fericirii” ) un complex cultural de 27 de miliarde de dolari ce va cuprinde 3 muzee renumite: o ramura a muzeului Luvru din Paris, una a Muzeului Guggenheim din New York si Muzeul National Zayed. Pe langa acestea, vor mai exista si un muzeu maritim si alte cateva pavilioane.

Luvru Abu Dhabi a luat fiinta in urma unei intelegeri pe 30 de ani intre emiratul arab si guvernul francez, intelegere ce a starnit in 2007, atunci cand a fost incheiata, numeroase controverse. Suma pe care s-a facut tranzactia este de aproximativ 1.3 miliarde de dolari. Pe langa banii pe care Abu Dhabi i-a platit statului francez pentru a folosi numele “Luvru” si pentru a imprumuta o parte din operele de arta , emiratul arab s-a obligat si la efectuarea unei donatii catre Luvru destinata renovarii unui pavilion al celebrului muzeu parizian. Scopul declarat al acestui acord controversat (pe langa castigul material) este crearea unei punti de legatura in arta din est si cea din vestul continentului.

Va intrebati probabil ce colectii vor fi expuse in noul Luvru. Se pare ca operele de arta vor fi imprumutate din colectiile a mai multor muzee franceze: Luvru, Orsay, Versailles pe o perioada de 10 ani.

Cladirea va avea forma unei cupole plutitoare si o dimensiune de 24.000 de metri iar deschiderea acesteia este preconizata pentru septembrie 2013.

Moscova, un oras al contrastelor

Din cauza experientei comuniste care a marcat multe generatii de romani avem cu totii, chiar daca nu vrem sa recunoastem, un instinct de respingere a tot ceea ce inseamna sau este legat chiar tangential de Rusia. Nu stiu cati dintre romani s-au gandit vreodata la Moscova ca la o posibila destinatie de vacanta. Cu totii fugim cat mai departe de est si mergem cat putem in Occident sau in alte locuri insorite, fara a lua in calcul ca nu foarte departe de noi se afla un stat urias cu o capitala impresionanta.

Moscova este incadrata in categoria beta a oraselor lumii ( un oras mare, in care isi au sediul majoritatea companiilor multinationale cu influenta globala). Ramane unul dintre cele mai mari centre economice ale lumii, in el avandu-si resedinta multi dintre miliardarii globului.

O posibila explicatie pentru lipsa calatoriilor in Rusia din planurile noastre de vacanta poate fi cea legata de latura materiala. In anul 2008, Moscova a fost declarat, al treilea an la rand, cel mai scump oras al lumii, surclasand metropole ca New York, Londra sau Paris; lucrurile s-au mai schimbat dar nu foarte mult in 2009, Moscova ocupand a treia pozitie in aceeasi ierarhie. Asa ca nu e foarte simplu de mers acolo insa e cu siguranta o locatie unica, cu multe contraste, cu o mostenire culturala si istorica imensa.

Piata Rosie, Catedrala Sf. Vasile, Kremlin-ul, celebrul Teatru Balshoi sau Muzeul Puskin sunt doar cateva dintre atractiile turistice ale marii capitale. Pe langa acestea exista numeroase modalitati de a va distra, cu baruri si cluburi luxoase (si cam scumpe in consecinta), cafenele si restaurante cu specific rusesc sau international.

Investitii in turismul romanesc in 2010

[imagebrowser id=40]

Asta ca sa vedeti, inainte de toate cum arata statiunea Borsec in anul 2010, apropo si de articolul aparut astazi in Jurnalul National. Sper ca dupa planul pe care vi-l voi prezenta mai jos, sa putem pune si poze cu Borsecul in 2011, aratand ca o statiune.

La jumatatea lunii februarie Guvernul a aprobat lista cu programele si proiectele de investitii in turism finantate din bugetul statului, lista propusa de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Suma totala alocata este de 40 de milioane de euro. Propunerile Ministerului se canalizeaza pe trei mari directii: statiunile balneare, litoralul si Delta Dunarii si statiunile montane.

Astfel, la Ocna Sibiului va fi amenajat un parc balnear, complexe balneare vor fi construite in Beius, Bors si Sacuieni iar in statiunea (ajunsa in paragina) Borsec va fi construit un centru balneoclimateric multifunctional. Localitatea Praid este si ea vizata avand in proiect un complex balnear iar Baile Felix se vor imbogati in urma investitiilor cu un aquaparc.

In ceea ce priveste statiunile montane, au fost aprobate amenajarea zonelor de schi din Borsec, Durau, Brasov, Predeal, Busteni, Sinaia, Azuga, Rasnov si Paltinis dar si in zonele mai putin aflate pana acum in atentia autoritatilor: Lupeni, Petrosani sau Vulcan din judetul Hunedoara.

La sfarsitul lui 2010 vom avea nenumarate porturi turistice de agrement Tuzla, Ostrov, Capidava, Topalu sau Galati. Nici statiunile de pe litoral nu sunt “iertate”, urmand sa se desfasoare ample lucrari de dezvoltare a infrastructurii turistice in Costinesti, Eforie, 23 August, Limanu, Mangalia, Techirghiol si Tuzla.

V-am prezentat doar varianta scurta a acestui program ambitios, asta pentru a va face o idee despre ce vom avea peste un an de zile in turismul romanesc. Planurile si teoria sunt punctele forte ale Ministerului. Ramane sa vedem cum se vor castiga licitatiile, cum se vor face achizitiile publice si cu ce ne vom alege noi, turistii romani, la capatul celor 40 de milioane de euro.

Machu Picchu se redeschide pe 1 aprilie

[imagebrowser id=39]

Cel mai important obiectiv turistic al statului Peru, Machu Picchu se va redeschide pe 1 aprilie, la mai mult de 2 luni dupa inundatiile dezastruoase ce au izolat atunci peste o mie de turisti si au provocat numeroase pagube materiale. Ploile masive din luna ianuarie au dus la alunecari de teren care au facut impracticabile drumurile si calea ferata dintre Machu Picchu si orasul din apropiere, Cusco. Pagubele inregistrate in urma inchiderii obiectivului turistic au fost, de asemenea, foarte importante. Se estimeaza ca, in perioada in care Machu Pichhu este inchis se pierd aproximativ 400 de milioane de dolari si 15.000 de oameni sunt in pericol de a-si pierde slujbele.

Oficialii din Ministerul Turismului din Peru sunt insa increzatori si au anuntat redeschiderea obiectivului pe 1 aprilie. Mai mult, ei au pus la cale o campanie de promovare a turismului derulata atat pe plan national cat si international. Astfel, pentru a aduce turistii inapoi, vor fi oferite importante reduceri la pachetele turistice, la zboruri si la tarifele hoteliere.

Se pare insa ca se doreste o schimbare a strategiei de promovare a turismului, punandu-se accent si pe alte atractii din imprejurimi, cum ar fi orasul Cusco, fara a mai miza totul pe Machu Picchu. Orasul peruan Cusco este el insusi o “minune”, cu numeroase obiective ce merita a fi vizitate: terasele circulare de la Moray,  ruinele incase de la Tipón sau complexul antic de ziduri de la Sacsayhuamán.

Turismul este una dintre principalele surse de venit pentru Peru si Machu Picchu este principala atractie. Conform datelor oficiale, citadela incasa a atras peste 850.000 de turisti numai in 2008.

Turismul si Olimpiada de Iarna de la Vancouver

Pregatirile pentru Jocurile Olimpice de la Vancouver si din statiunea Whistler Blackcomb (unde se desfasoara probele de ski) au costat organizatorii aproape 5.7 miliarde de dolari, spre deosebire de estimarile initiale din 2003 care ajungeau la aproximativ 2 miliarde.

Fonduri imense au fost alocate pentru construirea complexului rezidential unde au fost gazduiti atletii, pentru ridicarea unui centru de conferinte sau construirea unei linii de metrou intre Vancouver si aeroport. Fiecare dolar insa a fost simtit de contribuabilii canadieni care si asa au fost afectati de criza economica mondiala si care nu mai sunt astazi atat de incantati de organizarea Jocurilor Olimpice la ei acasa.

Insa, in ciuda costurilor foarte mari, organizatorii spera ca aceste Jocuri Olimpice sa aduca beneficii economice tangibile pentru Vancouver si provincia British Columbia.

Pentru 17 zile, atat cat dureaza evenimentul sportiv, atentia lumii intregi este captata de orasul canadian, un important aflux de vizitatori si iubitori ai sporturilor de iarna fiind asteptat pentru a-si cheltui banii pe bunuri si servicii. Cateva sute de mii de turisti vor vizita tara in timpul Jocurilor Olimpice iar 25.000 de camere de hotel se spera a fi ocupate. Restaurantele si cafenelele vor cunoaste cresteri ale vanzarilor iar milioane de dolari vor fi cheltuiti pe bilete, bunuri si suveniruri.

Pe langa evenimentele sportive oficialii canadieni au organizat si o serie de manifestari culturale menite sa atraga atentia turistilor. Astfel, intre 22 ianuarie si 21 martie are loc Olimpiada Culturala unde vizitatorii se vor putea delecta cu spectacole de teatru, circ, lasere, expozitii de sculptura sau concerte.

Oficialii Comisiei Nationale de Turism din Canada vad Jocurile ca pe o oportunitate unica de a promova brandul turistic al Canadei pentru 2 miliarde de telespectatori din intreaga lume datorita acoperirii media de care beneficiaza evenimentul. De asemenea, mai exista un asa-zis efect halo post-olimpic conform caruia atat turismul cat si investitiile in zona vor creste imediat dupa incheierea Jocurilor Olimpice.

httpv://www.youtube.com/watch?v=0i1Urssaxqw

Dubai Shopping Festival – raiul cumparaturilor

O luna de reduceri substantiale la tot ceea ce inseamna imbracaminte, incaltaminte, accesorii sau bijuterii – asta inseamna Festivalul Cumparaturilor din Dubai care se desfasoara in perioada 28 ianuarie – 28 februarie 2010.

Si pentru ca e criza si cei din emiratul arab au simtit-o din plin, au facut ceea ce si comerciantii de la noi ar fi trebuit sa faca: reduceri de pana la 70%, mai mari decat cele de anul trecut. Si vorba aia, nu ne referim la produse de duzina ci la marci consacrate si produse de lux. Rezultatele se simt in numarul vizitatorilor aflat in crestere fata de anul trecut.

Nici romanii nu au stat prea departe de evenimentul din acest an, agentiile de turism inregistrand o crestere cu 20% a pachetelor vandute pentru Dubai. E adevarat ca si preturile au scazut cu 15% fata de 2009; de exemplu, un pachet de 5 nopti la un hotel de 5 stele si cu avionul inclus costa acum undeva in jur de 600 de euro.

Cresterea cererii pentru Dubai pe piata romaneasca, in conditiile in care alte destinatii au suferit scaderi sau in cel mai bun caz stagnari, se datoareaza si reducerilor substantiale dar si deschiderii Burj Dubai care e pentru turistii din toata lumea un important punct de atractie.( Pacat ca e momentan inchis :) ) .

Dubai Shopping Festival se afla in acest an la a 15 – a editie si a atras de la inceputurile sale peste 35 de milioane de vizitatori. Evenimentul detine un rol vital in industria turistica a emiratului si a evoluat de-a lungul anilor, oferindu-le rezidentilor dar si turistilor pe langa cumparaturi si divertisment, evenimente culturale si concerte.

httpv://www.youtube.com/watch?v=ajqWOGu1v5w&feature=player_embedded#

Pregatiri pentru Carnavalul de la Rio 2010

[imagebrowser id=32]

In febra pregatirilor si a repetiilor pentru cel mai renumit carnaval din lume, la Rio a avut loc in acest weekend carnavalul animalelor. Mai exact iubitorii de animale s-au mandrit cu prietenii lor patrupezi costumati si aranjati mai ceva ca stapanii :) la carnavalul animalelor de companie. Acest eveniment are loc anual, cu o saptamana inainte de a incepe nebunia pe ritmuri de samba din capitala braziliana.

Anul acesta, renumitul Carnaval de la Rio va incepe pe 12 februarie, urmand ca parada celor 12 scoli de samba sa aiba loc pe 14 si 15 februarie.  Fiecare scoala are pana la 6.000 de dansatori, instrumentisti si participanti, o regina imbracata foarte sumar :) si dezvolta o tema alegorica. Scolile se intrec intr-o parada spectaculoasa pe Sambodromo pentru a castiga titlul de campioana.

Ofertele agentiilor de turism pentru Carnaval sunt destul de variate insa toate au preturi piperate, cu mult peste 1000 de euro pentru un sejur de 7 nopti in capitala braziliana. Tinand insa cont de faptul ca e un spectacol impresionant si ca se suprapune si cu Ziua Indragostitilor, puteti face un sacrificiu si oferi o astfel de vacanta partenerului.

China schimba numele unui varf muntos fiind inspirata de succesul filmului Avatar

Sefii turismului din China s-au gandit sa profite de pe urma succesului urias avut de filmul lui James Cameron, Avatar redenumind un varf muntos ca Hallelujah Mountain, dupa stancile plutitoare din film :) .

O coloana de stanca de 1.074 de metri din zona vulcanica Wulingyuan, Provincia Hunan, cunoscuta anterior ca Southern Sky Column, a fost rebotezata intr-o ceremonie speciala in aceasta saptamana la care au participat sute de localnici.  Parcul Zhangjiajie ce face parte din Patrimoniul UNESCO a reprezentat o sursa de inspiratie pentru filmul regizat de James Cameron. Oficialii chinezi sustin ca fotografii de la Hollywood au petrecut patru zile in 2008 in China imortalizand zona, fotografiile constituind prototipuri pentru Muntii Hallelujah din Avatar.

[imagebrowser id=24]

[imagebrowser id=25]

Desi masura a starnit numeroase critici din partea unei parti a populatiei, oficialii responsabili cu administrarea acestei zone din provincia chineza sustin miscarea, initiind chiar si “un tur al muntilor plutitori din Avatar”. Astfel, fanii filmului pot vizita provincia Hunan si Parcul National Zhangjiajie si merge intr-un “tur magic al tinutului Pandorei” . :)

In ciuda dificultatilor cauzate de criza financiara , China depune eforturi pentru a-si extinde turismul international inregistrand aproximativ 22 de milioane de vizite in 2009 in crestere fata de cele 16 milioane din urma cu doi ani.

Uriasul succes al filmului Avatar in China a eclipsat chiar si filmul biografic despre Confucius, ce a avut premiera vinerea trecuta. Acest lucru a determinat scoaterea “Avatar” de pe marile ecrane din aceasta tara. In ciuda faptului ca filmul “Confucius”  ilustreaza viata filosofului si ca in rolul principal joaca Chow Yun -Fat, cel mai cunoscut actor chinez, pelicula a avut incasari de doar 5.5 milioane de dolari in primele 3 zile, aproape o treime din incasarile blockbuster-ului Avatar in acelasi interval de timp. Mai mult, “Avatar” a avut pana in prezent incasari totale de aproape 80 de milioane de dolari in China, fiind cel mai indragit film din istoria acestei tari.

Sefii turismului din China s-au gandit sa profite de pe urma succesului urias avut de filmul lui James

Cameron, Avatar redenumind un varf muntos ca Hallelujah Mountain, dupa stancile plutitoare din film :)

.

O coloana de stanca de 1074 de metri din zona vulcanica Wulingyuan din Provincia Hunan, cunoscuta

anterior ca Southern Sky Column, a fost rebotezata intr-o ceremonie speciala in aceasta saptamana la

care au participat sute de localnici.  Parcul ce face parte din Patrimoniul UNESCO a reprezentat o

sursa de inspiratie pentru muntii plutitori din film. Se pare ca fotografii de la Hollywood au petrecut

patru zile in 2008 imortalizand muntii ce apar in film, fotografiile constituind prototipuri pentru Muntii

Hallelujah fin Avatar.

Desi masura a starnit numeroase critici din partea unei parti a populatiei, oficialii responsabili cu

administrarea acestei zone din provincia chineza sustin miscarea, initiind chiar si “un tur al muntilor

plutitori din Avatar”. Astfel, fanii filmului pot merge intr-un “tur magic al tinutului Pandorei” . :)

In ciuda scaderilor inregistrate din cauza crizei financiare , China se straduieste din greu sa-si extinda

turismul international inregistrand aproximativ 22 de milioane de vizite in 2009 fata de 16 milioane din

urma cu doi ani.

Uriasul succes al filmului Avatar in China a eclipsat chiar si filmul biografic despre Confucius, ce a avut

premiera vinerea trecuta, acest lucru determinand scoaterea filmului de pe marile ecrane din aceasta

tara. In ciuda faptului ca filmul ilustreaza viata inteleptului si ca in rolul principal joaca Chow Yun -Fat,

cel mai cunoscut actor chinez, “Confucius” a avut incasari de doar 5.5 milioane de dolari in primele 3

zile, aproape o treime din incasarile filmului “Avatar” in acelasi interval de timp.