Destinatii Europene

Informatii Turistice pentru Kazakhstan

Untitled Document

Ambasada României în Republica Kazahstan
Adresa: Str. Puskin, 97 Almaty, 050010
Telefon: 007-7272-615772; 612431
Telefon mobil sef misiune: 007-7772162910
Fax: 007-7272-721130
E-mail: amb@rom.ricc.kz
Ambasador: Dl. Emil RAPCEA, acreditat şi în Republica Kârgază şi în Republica Tadjikistan


Regim pasapoarte
Pasaport simplu: este necesară obţinerea vizei
Pasaport de serviciu: nu este necesară obţinerea vizei pentru scurt sejur
Pasaport diplomatic: nu este necesară obţinerea vizei pentru scurt sejur
Perioada de scurt sejur: 90

Condiţii de intrare şi regim de şedere
Cetăţenii români, posesori de paşapoarte simple, au obligaţia de a obţine vize de intrare pentru călătoriile în Kazahstan. Vizele se eliberează pe bază de invitaţie numai de ambasadele şi consulatele Kazahstanului în străinătate. În România vizele se obţin de la Ambasada Republicii Kazahstan din Bucureşti. În situaţii excepţionale, viza se poate acorda şi pe aeroport.
Cetăţenii români care călătoresc în Kazahstan au obligaţia ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data trecerii frontierei de stat, să se înregistreze la serviciul Poliţiei de Migraţie din cadrul MAI kazah.
Persoanelor care stau mai mult de 30 zile în Kazahstan, li se poate solicita de la OVIR şi prezentarea unor certificate de test HIV, nu mai vechi de o lună (Center for the Prevention and Control of AIDS 7 Talgarskaya Street în Alma-Ata).
Călătoria cetăţenilor străini în unele zone din apropierea frontierei cu China necesită obţinerea de permis de la autorităţi. De asemenea, din anul 2001, Guvernul Republicii Kazahstan a declarat “închise pentru accesul cetăţenilor străini” urmatoarele localităţi din proximitatea unor obiective militare: satele Gvardeyskii şi Rossavel şi staţia CF Kulyhabashz din regiunea Jambyl, raioanele Bokezorda şi Jangaly din regiunea Kazahstanul de Vest, oraşul Priozersk şi satul Gulshad din regiunea Karaganda şi raioanele Baikonur, Karmakshy şi Kazakly din regiunea Kzyl-Orda.
Companiilor româneşti şi oamenilor de afaceri interesaţi să dezvolte afaceri în Kazahstan li se recomandă atenţie sporită la alegerea partenerilor şi încheierea contractelor. Obţinerea permiselor de muncă în Kazahstan pentru cetăţeni străini este adesea o problemă, datorită legislaţiei locale restrictive. Este indicată consultarea în prealabil a Ambasadei României la Alma-Ata pentru obţinerea unei evaluări privind mediul de afaceri din Kazahstan.

Apeluri de urgenta

  • 01 pompieri
  • 02 poliţia
  • 03 salvarea
  • 051 serviciul pentru situaţii deosebite

Reglementări vamale
Este permisă introducerea sau scoaterea în şi din Kazahstan a maximum 2 l de băuturi alcoolice şi a maximum 0,5 kg icre negre. Obiectele de valoare şi aparatura electronică se declară la trecerea frontierei.Există reguli stricte la exportul de antichităţi din Kazahstan. Suma maximă permisă (nedeclarată) la ieşirea din Kazahstan este de 3000 USD. Sume mai mari de bani se declară. Persoanele care stau o perioadă scurtă de timp pe teritoriul Kazahstanului, pot scoate din această ţară o sumă echivalentă cu cea declarată la intrarea în ţară. Declaraţia vamală se păstreză până la ieşirea din ţară.

 

Ultimile Oferte Turistice pentru Kazakhstan