Destinatii Europene

Croaziera 7 zile in Insulele Fiji

Categorie Oferta:
Destinatii Internationale
Tip Oferta Turism:
Circuit
Durata:
7 zile
Valabilitate Oferta:
07/08/2010 - 31/03/2011
Pret Total:
2420 € (345.71€/zi)

Locatie/ Locatii Oferta Turism:

Agrement, Servicii, Facilitati:

  • litoral

Descriere Oferta Turistica:

Bun venit în Mările Sudului!

Croaziere in Insulele Fiji

În medie, petrecem zilnic patru ore în croazieră. Noaptea vom ancora într-o lagună izolată. Itinerariul croazierei depinde de vânt, curenţi, de condiţiile meteorologice şi de nevoile operaţionale.

Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe o insulă împrejmuită de palmieri ce se unduiesc uşor în bătaia vântului şi în fiecare dimineaţă vă plimbaţi pe o plajă pustie cu nisip de un alb imaculat, iar de jur împrejur vedeţi doar apa scânteietoare a oceanului. Bun venit în croaziera de lux pe Mările idilice ale Sudului. Relaxaţi-vă în atmosfera plăcută de la bordul vasului dumneavoastră. Bucuraţi-vă de soare, înotaţi sau scufundaţi-vă în apele limpezi. Faceţi o excursie într-un sat fijian izolat, pentru a cunoaşte ospitalitatea Mărilor Sudului. Alegeţi una dintre croazierele noastre în Insulele Fiji.

Insulele Yasawa
Pentru a vă bucura de o vacanţă autentică în Insulele Fiji, de frumuseţea încântătoare a apelor limpezi, vă recomandăm Insulele Yasawa situate la 40 de km nord-vest de Nadi. Acestea sunt renumite pentru plajele pitoreşti şi lagunele liniştite. Insulele se întind pe o suprafaţă de aproximativ 90 de km. Lanţul insular se află departe de principala insulă din arhipelag, la aproximativ 4 ore de navigat, păstrându-şi astfel calmul şi farmecul tradiţional, cu sate care şi-au conservat tradiţiile.
Pentru că vasul dumneavoastră acostează în fiecare zi pe o altă insulă, multitudinea acestora oferă peisaje diferite în fiecare zi: recife coraliere, lagune, ape turcoaz, plaje cu nisip de un alb imaculat şi golfuri spectaculoase.
O gamă variată de itinerarii permite explorarea insulelor, desfăşurarea de activităţi diverse pe plajă, vizitarea satelor fijiene izolate, înotul sau scufundările în unele dintre cele mai limpezi ape din Oceania. Pentru a cunoaşte farmecul arhipelagului, nicio vacanţă în insule nu ar fi completă fără o croazieră Blue Lagoon.


Croazieră de 7 zile in Insulele Fiji

Vasul: Mystique Princess
Imbarcare in Lautoka - Luni ora 15.00
Debarcare in Lautoka – Duminica ora 12.00

Ziua 1 Insulele Mamanuca ÅŸi Insulele Yasawa.
Plecăm din portul Lautoka spre Insulele Yasawa. Pentru început sunteţi invitaţi la ceaiul de după amiază. La apus, sunteţi serviţi cu şampanie şi aperitive, urmate de cina de bun venit oferită de căpitanul vasului. Apoi, vă puteţi petrece seara în compania echipajului sau vă puteţi relaxa privind un film pe DVD în confortul cabinei dumneavoastră.

Ziua 2 Înaintăm spre nord. Plaja tropicală
Dimineaţa puteţi înota într-o lagună izolată, apoi sunteţi invitaţi la micul dejun, în timp ce vasul îşi continuă traseul de-a lungul recifelor de corali din Insulele Yasawa. Ne oprim pe o plajă izolată, unde puteţi înota sau vă puteţi plimba înainte de a lua masa de prânz pe ţărm. Vasul porneşte apoi spre următoarea destinaţie, o insulă unde puteţi privi cum se împletesc coşurile, puteţi înota sau face snorkeling sau pur şi simplu vă puteţi relaxa pe plajă. Seara, după coctailul de la apus, vă puteţi alătura petrecerii nocturne cu temă exotică - East Indian Delights.

Ziua 3 Sunteţi oaspeţii de onoare ai unui sat fijian tradiţional
Prima acostare este ideală pentru a admira coralii, pentru înot, snorkeling sau pentru plajă. Masa de prânz este servită la bordul vasului, în timp ce înaintăm spre nord, către un sat tradiţional fijian. În calitate de oaspeţi de onoare, sunteţi invitaţi de către căpetenia satului să luaţi parte la ceremonia tradiţională Yaqona de întâmpinare, în timp ce sătenii dansează dansuri fijiene. Aveţi timp să vizitaţi piaţa de scoici sau să înotaţi înainte de a vă îmbarca pentru a savura coctailul servit înaintea cinei.

Ziua 4 O zi în care vă puteţi relaxa la bordul vasului sau pe o plajă tropicală imaculată
În acestă zi ajungem la cea mai nordică insulă a lanţului Yasawa. Datorită purităţii, zona este ideală pentru snorkeling. Ne întoarcem pe vas pentru a lua masa de prânz, în timp ce ne îndreptăm spre destinaţia unde ne vom petrece noaptea. Cina tip carvery este servită pe ţărm, sub cerul tropical. Puteţi asculta cântece tradiţionale cântate de membrii echipajului, puteţi cânta împreună cu aceştia şi puteţi dansa.

Ziua 5 Descoperiţi mai mult din magia insulelor!
În această dimineaţă vizităm o şcoală locală pentru a cunoaşte modul de viaţă la acest nivel. Revenim la bordul vasului şi ne îndreptăm spre o altă plajă imaculată unde ne petrecem după amiaza. Puteţi face snorkeling într-un recif coralier, puteţi înota sau pur şi simplu vă puteţi plimba pe plajă. Cina este servită la bordul vasului, urmată de muzică şi dans.

Ziua 6 Bărci cu baza din sticlă sau hamace
Dimineaţa vă treziţi pe o insulă încântătoare, Nanuya Lailai. Petreceţi întreaga zi şi seara, având la dispoziţie o gamă variată de activităţi: călătorii cu o barcă cu baza din sticlă, caiac, spy boarding, pescuit, plimbări în natură şi pe plajă, odihnă sub cocotieri. Noaptea Insulelor vă aşteaptă! Ospăţul tradiţional Lovo este preparat într-un cuptor de pământ iar după cină luaţi parte la petrecerea organizată pe plajă, în spiritul Pacificului de Sud.

Ziua 7 Finalul croazierei
Dimineaţa aveţi timp să înotaţi, înainte de a pleca înapoi spre Lautoka. Pe drum sunteţi invitaţi la micul dejun. Amintirea de final a săptămânii petrecute în paradisul Mărilor Sudului va fi cântecul de rămas bun “Isa Lei” cântat de membrii echipajului.

Tarife in euro/cabina:

Puntea Orchid (Bridge)
Dubla: 2.850 €
Single: 2.500 €
Tripla: 3.300 €
Copii sub 15 ani: 270 €

Puntea Frangipani (Lounge)
Dubla: 2.730 €
Single: 2.470 €
Tripla: 3.250 €
Copii sub 15 ani: 270 €

Puntea Hibiscus (Saloon)
Dubla: 2.420 €
Single: 2.080 €
Tripla: 2.890 €
Copii sub 15 ani: 260 €


Cu un cer senin, plaje neatinse marginite de palmieri şi facilităţi private pe insulă, visul unei aniversări perfecte poate deveni realitate cu croaziera Blue Lagoon. Din ce în ce mai mulţi oameni aleg croazierele exotice, atunci când se gândesc la nuntă, luna de miere sau o aniversare. Scopul nostru este simplu: dorim ca dumneavoastră să aveţi amintiri plăcute împreună cu noi, cu ocaziile considerate punct culminant al vieţii dumneavoastră.

Pachete

Croaziera de nuntă
Indiferent dacă alegeţi să vă căsătoriţi în paradisul insulei private, Nanuya Lailai, sau la bordul vaselor, experienţa va fi de neuitat. Nunţile la apus pe plajă sunt cele mai populare, cu schimbarea jurămintelor în condiţii tropicale încântătoare, pe fundalul unui cer auriu la apus de soare, oglindit în lagunele de cristal ale insulelor Yasawa. Avem trei pachete de croaziere de nuntă ce includ totul de la licenţa pentru căsătorie până la oficiantul cununiei, chiar şi fotograful şi un album. Lăsaţi persoana care se ocupă de planificarea nunţilor în croazieră să preia tot stresul organizării acestei ocazii speciale.
Opţiuni nunţi:

* Pachet Club Wedding
* Pachet Princess Wedding
* Pachet Royal lagoon Wedding
Dacă vă însoţesc prietenii şi familia, avem o incredibilă ofertă: rezervaţi şase cabine şi primiţi GRATUIT o Club wedding! Sau solicitaţi oferta noastră pentru tarifele acordate grupurilor !

Croaziera de lună de miere
Blue Lagoon are două pachete de croaziere Luna de Miere care oferă o surpriză unică şi romantică:

* Lover's Breakfast (micul dejun al îndrăgostiţilor)
ne ocupăm de transferul privat până la chei de la salonul de pre-îmbarcare. În dimineaţa următoare se va servi un mic dejun intim în cabina dumneavoastră, cu o sticlă de vin spumos şi cadouri „pentru el şi pentru ea”. După micul dejun vă puteţi bucura de o jumătate de oră de masaj „pentru el şi pentru ea” şi un desert de ciocolată înainte de culcare.
* Honeymoon in Heaven (Luna de miere în paradis)
Cel mai adevărat mic dejun în pat într-una din dimineţi o jumătate de oră de masaj „pentru el şi pentru ea” desert de ciocolată înainte de culcare în fiecare seară, cadouri „pentru el şi pentru ea” şi o cină privată la lumina lumânărilor într-una din seri, însoţită de o sticlă de şampanie.

Croaziera Aniversară
Reînnoirea jurămintelor este un moment foarte special în viaţa dumneavoastră. Atunci vă opriţi şi reflectaţi la ceea ce a fost, ce este acum şi ce urmează. Este un moment în care vă reafirmaţi iubirea ajunsă la maturitate şi devenită mai profundă cu fiecare moment care s-a scurs. Iar la Blue Lagoon avem grijă ca acest eveniment să fie special, romantic şi foarte personal pentru a vă putea aminti de el multă vreme de acum încolo. Cu trei pachete aniversare din care puteţi alege, cu siguranţă veţi avea parte de momente memorabile.

CROAZIERÄ‚ DE FAMILIE HOLIDAYS FIJI
O croazieră la Laguna Albastră poate fi o experienţă specială pentru întreaga familie. Pentru că din ce în ce mai multe familii aleg să împărtăşească experienţa unei croaziere South Pacific Blue Lagoon cu copii mai mici, am introdus cabine speciale. Acestea pot găzdui 2 adulţi şi 3 copii sub 15 ani. Copii mai mici de 2 ani călătoresc gratuit – astfel opţiunea unei croaziere de familie în Fiji devine mai atractivă.

Echipajul este extrem de încântat să aibă la bord copii şi depun eforturi pentru ca aceştia să se simtă bineveniţi. Exista pătuţuri şi scaune pentru copii la bord. În timpul vacanţelor şcolare, se organizeaza activităţi Kids’ Captain (căpitanul copiilor) la bord.


Pentru tarife in timp real, detalii si rezervari va rugam sa contactati agentia DESTINATION TRAVEL

Tabel cu lista de preturi

Perioada 5
07-Aug-10 - 31-Mar-112420

Note:

  • Tarifele sunt exprimate in EUR/persoana/circuit

Formular de Rezervare Oferta de Turism:

Nume: Tel:
Email:    
intre: (zz/ll/aaaa) si: (zz/ll/aaaa)
Nr.Adulti: Nr. Copii
Mentiuni:
     

Poze Asociate acestei Oferte de Turism

Contacteaza Agentie: DESTINATION TRAVEL