Tag Archives: eiffel

Turnul Eiffel isi improspateaza look-ul

TaylorMiles via Flickr

TaylorMiles via Flickr

Simbolul Frantei va primi un nou strat de vopsea pentru a se pregati cum se cuvine pentru aniversarea sa de 120 de ani. Nu va faceti griji, Turnul va ramane deschis publicului pentru urmatoarele 18 luni, cat va dura procesul de restaurare.

25 de vopsitori alpinisti vor “imbraca” Turnul Eiffel in 60 de tone de vopsea ecologica, de culoare maro, pentru a se potrivi cat mai bine cu decorul parizian. Aceasta operatiune are loc o data la fiecare 7 ani iar nuantele prin care a trecut Turnul, au fost ocru, galben, rosu-inchis pana s-a stabilit maro-ul in 1968.

Proiectat de Gustave Eiffel, turnul de 324 de metri a fost construit pentru Expozitia Universala de la Paris din 1889. Desi astazi exista numeroase alte cladiri mult mai inalte in intreaga lume, Turnul Eiffel ramane un simbol incontestabil si un record pentru vremea sa. Dupa 20 de ani de la constructie s-a dorit distrugerea turnului, insa autoritatile au decis pastrarea si folosirea sa in prima faza ca si turn de telecomunicatii.

Astazi Turnul Eiffel este una dintre cele mai mari atractii turistice din lume, cu aproape 7 milioane de vizitatori in 2008. Pentru aniversarea de 120 de ani, Parisul pregateste o expozitie speciala in mai, urmata de cateva seri de spectacole, concerte si focuri de artificii in iulie.