Tag Archives: arca lui noe

Arca lui Noe din Hong Kong

Se pare ca, in aceste vremuri de criza, tot mai multe companii, state sau persoane incearca sa atraga atentia sau sa iasa pe piata cu un concept nou care sa rupa gura targului. Probabil inscrindu-se in aceeasi logica, Hong Kong-ul se mandreste cu un nou parc tematic putin mai neobisnuit. Constructorii au realizat o veritabila Arca a lui Noe si au dorit ca aceasta sa respecte atat dimensiunile biblice cat si “populatia” din ea. Asa ca pe aceasta constructie se afla cate 2 animale din fiecare specie, mascul si femela, animale facute din…fibra de sticla :) (la acest capitol nu prea s-a respectat originalul)

Dezvoltatorii se asteapta la 500.000 de vizitatori pe an si considera ca acest parc va atrage atatia turisti tocmai pentru faptul ca e un loc linistit, diferit de toate celelalte si avand conotatii biblice.

Pe langa decorul inedit, turistii mai au la dispozitie un restaurant, un centru de invatare pentru copii, un hostel sau hotel la 80 dolari pe noapte camera. De asemenea, indraznetii pot avea parte de o experienta extrema: cateva minute intr-un sicriu. Da, e macabru, dar cu un scop. :) Stai cateva minute intr-un sicriu pentru a-ti putea pune in ordine gandurile (ca si cum n-ai putea sa faci asta pe o banca in parc), pentru a realiza care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata si pentru a-ti stabili prioritatile. Se spune ca metoda e eficienta pentru ca gandul la moarte e cel mai puternic stimulent de a aprecia viata.

Probabil tocmai de aceea e si o capela in interiorul parcului, unde te poti casatori. Asta probabil dupa ce stai cateva minute in sicriu si-ti dai seama ca ai sarit o etapa importanta din viata :) .