Author Archives: Laura

Maramures

In tinutul Maramuresului am ajuns din pur scop stiintific. Datorita domeniului de studiu a trebuit sa bifez si vizita la cea mai mare cadere de apa din Romania. Cascada Cailor este situata in apropierea statiunii Borsa, in partea de nord-est a Muntilor Rodnei. Desi exista o telecabina functionala care sa transporte turistii pana acolo, noi binenteles ca am decis sa parcurgem traseul la pas. Peisajul este splendid, iar drumul de aproape doua ore pana sus la cascada nu este foarte dificil. Si chiar de ar fi avut un grad de dificultate mai mare sau ar fi fost mai lung, tot s-ar fi meritat. Suvoaiele de apa curg in trepte dintr-un circ glaciar pe o lungime de aproximativ 100m. Personal cred ca in putine ocazii am reusit sa ma relaxez atat de bine, ca atunci cand am petrecut o ora la poalele cascadei. O fi vorba despre tihna de dupa drumetie, insa sunt sigura ca si aerul curat, privelistea, murmurul apei si multumirea de sine ca ajunsesem si in acel loc au contat.

Borsa este o statiune turistica foarte frumoasa, insa nu mi se pare a fi mai speciala decat alte statiuni montane din tara. In afara de drumetiile pe munte si cateva sprturi montane. foarte multe activitati nu prea poti intreprinde, sau ma rog, nu sunt diferite fata de cele intreprinse in alte locuri. Ce-i drept, de aici, poti merge in excursii catre Manasatirea Barsana, Sighetul Marmatiei sau Sapanta.

Ansamblul monahal de la Barsana a fost construit din lemn si este o adevarata incursiune istorica, culturala si religioasa.  Cuprinde poarta specifica maramureseana, turnul cu clopotnita, biserica, construita pe doua nivele, parter si demisol, altarul de vara, situat in partea centrala a spatiului, chiliile calugarilor, casa maistrilor, casa artistilor si arhondaricul, locul in care sunt gazduiti pelerinii. Pe langa experienta spirituala, spatiul este bine amenajat si receptiv turimului. Curatenia este desavarsita, parcarea spatioasa, la intrare exista un magazin cu obiecte bisericesti, iar muzeul din incinta manastirii, ii intregeste functiile si permite turistilor si pelerinilor sa se informeze asupra trecutului religios si cultural al provinciei istorice Maramures.

In drumul catre Sapanta, trebuie vizitat si Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei sau, pe scurt, Memorialul Durerii. Pentru mine aceasta incursiune a insemnat enorm poate si datorita faptului ca acolo, in acel moment, am inteles mai bine ceea ce a insemnat un regim comunism. Fiecare celula a fostei inchisori reprezinta acum o sala de muzeu. In acest loc au murit Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu. Numele tuturor celor care au murit in inchisori sau lagare de detentie sunt inscriptionate pe peretii cladirii. Toate lucrurile vazute acolo sunt impresionante, pe mine marcandu-ma celula de pedeapsa: o camaruta mica, neagra, fara nicio sursa de lumina, in care nu se aflau decat patru lanturi scurte si foarte grele, pentru incatusarea membrelor detinutului, fixate pe podea, in mijlocul celulei si dintre obiectele personale ale detinutilor, o bucatica de etamina pe care era cusut modelul unei table de sah.

Lasand in urma Sighetul Marmatiei parcurgem un drum de aproximativ 20 de minute pana la Sapanta, localitate devenita cunoscuta datorita Cimitirului Vesel. Am pornit dinainte cu ideea ca aceste doua cuvinte nu pot fi alaturate si vizita pana acolo nu mi-a schimbat deloc conceptia. Desi culorile sunt vii, iar pe unele cruci exista si versuri care amintesc de persoanele respective, deseori intr-un ton ilar, aceste aspecte nu transforma in niciun fel locul, iar personal cred ca ii fura si din solemnitate.

[nggallery id=90]

Cheile Turzii, judetul Cluj

O zona cu un relief carstic deosebit de frumos, Cheile Turzii, abunda in elemente spectaculoase precum stancile inalte si abrupte, creste ascutite, arcade sau grohotisuri. Arealul se incadreaza in rezervatiile naturale de tip mixt din Romania datorita multitudinii de elemente cu importanta stiintifica, dar si datorita frumusetii peisajului. Cheile Turzii sunt situate in parte de nord a muntilor Trascau si au luat nastere odata cu eroziunea raului Hasdate in roca de tip calcaros.

A fost pentru prima data cand am vazut la noi in tara o zona amenajata atat de bine pentru receptia turistica. La fiecare pas erau tablite pe care, in trei limbi diferite, scria ce trebuie sa faci sau mai bine zis, ce trebuie sa nu faci, pentru a proteja acest spatiu, inclus si in patrimonial UNESCO. Lucruri extrem de usor de realizat intrucat in interiorul rezervatiei gasesti la tot pasul cosuri frumos imbracate in lemn pentru colectarea gunoaielor. In privinta celorlalte lucruri interzise in interiorul rezervatiei, cred ca toata lumea se poate abtine de la scaldat sau de la culesul plantelor pe durata vizitei, mai ales cand vezi scrise toate aceste lucruri in diverse limbi; macar una tot e pe intelesul fiecaruia.

Recomand vizitarea Cheilor Turzii nu numai pentru frumusetea impresionanta a cadrului natural, ci si pentru ridicarea adrenalinei. Zona este una dintre cele mai propice din tara pentru practiarea alpinismului si escaladei, existand aici aproape de 250 de astfel de trasee. Pentru cei mai putini curajosi sau fara experienta in domeniu, exista si un traseu de-a lungul peretelui, pe care este montat un cablu gros de metal (in loc de balustrada), foarte util intrucat latimea drumului este de jumatate de metru, iar in partea stanga, se desfasoara raul Hasdate, la vreo 50 m distanta. Pentru mine a fost suficienta acea plimbare pentru a imi accelera ritmul cardiac.

Infrastructura adecvata turismului nu este dezvoltata aproape deloc in zona, fapt pentru care excursiile de o zi reprezinta inca cea mai buna modalitate de ajunge si in acest coltisor minunat al Romaniei.

[nggallery id=89]

Sporturi montane – Masivul Rarau

Pentru cei dornici de un week-end plin de aventura, masivul Rarau si raul Bistrita ofera posibilitatea  desfasurarii unor activitati ce se numara printre sporturile extreme, dar care pot fi practicate de mai toata lumea.

Dupa ce va cazati la una dintre numeroasele pensiuni sau hoteluri din zona puteti incepe sa explorati potentialul turismului extrem. Pentru o sesiune de rafting este necesara formarea unui grup de 6 persoane. Locul cel mai indicat pentru desfasurarea acestei activitati este raul Bistrita, pe sectorul denumit Bistrita Aurie. Pe aceasta portiune, de peste 50 km, raul coboara de la 1.000 la 800 m altitudine absoluta, realizand aici un debit bogat, mentinut pe tot parcursul anului. Desi nu este un rau cu adevarat de white-water, Bistrita Aurie este presarata de suficiente repezisuri si praguri, in zonele mai inguste si este perfecta atat pentru cei initiati deja intr-ale rafting-ului, cat si pentru novici.

Dupa ce v-ati intarit muschii manuind vaslele, ati putea incerca o sesiune de bouldering sau tiroliana in masivul Rarau. Pentru niciuna dintre aceste activitati nu este necesar vreun echipament costisitor sau foarte complex. Este suficienta vestimentatia sport si bocanci, in cazul tirolienei, sau papuci speciali pentru catarare, in cazul bouldering-ului. Ambele ofera adrenalina maxima datorita diferentei de nivel la tiroliana si a lipsei de asigurare la bouldering.

Pentru a va relaxa puteti sa va rezervati o zi pentru o plimbare ecvestra, cu ghid, pe un traseu din Masivul Rarau, cu un grad de dificultate redus. Pentru un astfel de traseu care dureaza maxim trei ore nu este necesara experienta participantilor.

Toate aceste activitati se desfasoara in prezenta si cu ajutorul ghizilor, iar costurile sunt de regula cu atat mai reduse, cu cat grupul de persoane  este mai numeros.

[nggallery id=88]