Castelul Bran – dezamagire pentru turisti

Circul pe marginea povestii cu retrocedarea Castelului Bran lasa un gust amar turistilor, agentiilor de turism si romanilor in general.

In urma retrocedarii castelului catre Dominic de Habsburg in anul 2006, Bran-ul a ramas in administrarea statului roman pentru inca 3 ani, pana pe 18 mai 2009. Pentru ca finalul acestei perioade este foarte aproape, Ministerul Culturii a inceput mutarea obiectelor de mobilier din interiorul castelului, mai ales ca pentru pastrarea lor in castel, statul roman a platit chirie toti acesti ani.

Asa ca Ministerul s-a suparat si a mutat totul la Vama Medievala iar cand Dominic de Habsburg a venit saptamana trecuta si a vazut “goliciunea” castelului :) , a declarat: „Acesta este un act de vandalism. Şi să gândeşti că tot ce a rezistat atâta timp, cele câteva lucruri… au fost luate din castel… În România democrată este neplăcut şi sunt foarte, foarte trist”. Vama medievală este un spaţiu din apropierea castelului, care aparţine tot familiei de Habsburg, dar de care statul mai poate dispune până în 2012.

O fi el trist, dar si statul roman are dreptate. Dupa ce ca ii dai castelul aflat in tara ta, mai platesti si chirie ca-ti tii obiectele in castelul lui, finantand practic un muzeu din care nu ai nici un beneficiu. In plus, se mai zvoneste ca arhiducele ar vrea sa dea frumusete de Bran unei firme americane spre administare care planuieste sa faca baruri si alte localuri in incinta castelului :-o. Va dati seama cam ce ar insemna asta.

Agentiile de turism vor sa renunte la pachetele turistice pe aceasta destinatie pentru ca e o dezamagire pentru turisti. Pe langa faptul ca e gol, programul de vizitare s-a redus la luni si marti si inca 4 ore, miercuri si vineri. Adevarul e ca nici nu mai trebuie program prea lung la ce e acolo. ANAT-ul s-a suparat si el si vrea sa protesteze impotriva retrocedarii, in incercarea de a opri acest proces si a lasa castelul in proprietatea statului roman.

Mai e si problema cu mutarea obiectelor. Primarul localitatii Bran sustine ca mutarea colectiilor este haotica, se desfasoara fara reprezentanti ai Ministerului Culturii si de aceea unele piese s-au si dezmembrat, pe cand directorul Complexului Muzeal Bran sustine ca  „Totul este mutat cu mare grijă la Vama Medievală unde se va deschide un alt muzeu. Nimic nu se face la voia întâmplării”. :) Deci ce sa mai intelegem din asta ??? :)

Sa intelegem ca Ministerul Culturii se bate cu Dominic pe castel si ca Dominic se poate intelege omeneste doar cu dna Udrea, cu care a colaborat foarte bine :)  Precizarea urmatoare mi se pare hazlie dar jenanta in acelasi timp: „M-am înţeles foarte bine cu doamna Udrea, chiar dacă nu vorbeşte engleza, iar româna mea este aproximativă”. Ca sa vedeti si voi ce poligloti avem in fruntea ministerelor!

Cea mai mare dezamagire insa o au turistii care vin si vad un castel destul de frumos si impunator pe dinafara, dar gol, pustiu si total neinteresant pe dinauntru.

Cateva poze destul de recente cu Branul inca mobilat. (am avut norocul sa ajung acolo inainte de a se goli):

2 thoughts on “Castelul Bran – dezamagire pentru turisti

  1. Pingback: Ulimele zile ale Castelului Bran în administrarea statului « Digital Guide 2.0

  2. Pingback: Ulimele zile ale Castelului Bran în administrarea statului « Ghid Turistic Digital 2.0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>